Incontinența urinară la efort (IUE)

 Incontinența urinară la efort afectează de 5 ori mai frecvent femeile decât bărbații.

 Aproximativ 10-25% dintre femeile cu vârste cuprinse între 25-65 de ani suferă de o formă de incontinență urinară, procentul crescând la 40% la  pacientele în vârstă  de peste 65 ani.

 Reprezintă o pierdere involuntară de urină pe căi anatomice normale, datorată unui mare număr de cauze care determina tulburări vezicale și/sau sfincteriene.

Pierderea de urină poate apărea la efort (tuse, strănut) sau poate fi însoțită de o serie de simptome precum polakiuria (urinatul frecvent), nicturia (urinatul în timpul nopții), imperiozitatea urinară (nevoia imperioasă  de urinare).

Activitatea  Royal Hospital Bucharest este bazată pe diagnosticarea, prevenirea și tratarea bolilor genitale.

 În aproximativ 80% din cazuri, pierderea involuntară de urină este cauzată de insuficiența aparatului musculo-ligamentar cu rol de susținere, suspensie și contenție uretro-vezicală.

 Se accentuează odată cu înaintarea în vârstă, simptomatologia devenind mai zgomotoasă, mai deranjantă; de aceea trebuie să fie diagnosticată din timp și tratată în mod corespunzător.

 Tratamentul chirurgical pentru incontinența urinară la efort (IUE) reprezintă conduita de elecție a acestei afecțiuni.

 Diagnosticarea tipului de incontinență urinară este realizată de către medicul ginecolog pe baza anamnezei, examenului clinic și a unor explorări specifice urodinamice.

 Recuperarea după operație este rapidă astfel încât perioada de spitalizare nu depășește în general 3 – 4 zile.

Nu ai timp să fii bolnavă?

FĂ-ȚI TIMP CA SĂ FII SĂNĂTOASĂ !

NOU

INCONTILASE – terapie laser pentru vindecarea incontinentei urinare!

    Ai întrebări? Programează o consultație!

    Completează formularul de mai jos, iar noi o să te contactăm în cel mai scurt timp posibil.