Medicii Royal Hospital RECOMANDĂ Vaccinarea HPV

Cancerul de col uterin (CCU) reprezintă a patra cauză de cancer la femei, la nivel mondial.

Cancerul de col uterin este a treia cauză de deces prin cancer la femei.

Problema, pe scurt

Aproximativ 3.300 de românce primesc un astfel de diagnostic în fiecare an.
România se află pe primul loc între țările UE în privința incidenței și a mortalității prin cancer de col uterin, potrivit statisticilor INS.

Nu există tratament al infecției cu HPV.

Cancerul de col uterin este cancerul ce poate fi prevenit în proporție de 80%.
Vaccinarea HPV și screening-ul (Testarea periodică Babeș-Papanicolaou) reprezintă strategia optimă de protecție împotriva cancerului de col uterin.

Ce este virusul HPV?

HPV este abrevierea de la Human Papilloma Virus, un virus care poate provoca afecțiuni ano-genitale și orofaringeale atât la femei, cât și la bărbați.

  • Global, infecția cu HPV este cea mai întâlnită infecție cu transmitere sexuală.
  • Majoritatea infecțiilor sunt autolimitante și se vindecă de la sine – mai exact, aproximativ 80% din acestea se vindecă în decurs de 12 luni.

O mică parte din aceste infecții devin persistente și provoacă leziuni precanceroase care evoluează malign.

Ce tipuri de HPV produc cancer?

Există mai mult de 200 de tipuri de virusuri HPV cu tropism cutanat sau pentru mucoase.

  • Infecția persistentă cu tipurile cu risc înalt produce  cancerul de col  uterin.
  • Tipurile 16 și 18 sunt responsabile de producerea a 70% din totalul de cancere de col la nivel mondial
  • Tipurile 31, 33, 45 și 52 cauzează încă 20% din acest total.
  • Tipurile 16 și 18 produc 90% din cancerele anale și o proporție semnificativă pentru cancerele orofaringiene, vulvare, vaginale și peniene.
  • Tipurile 6 și 11 produc aproximativ 90 % din condiloamele anogenitale.

Ce trebuie să facem?

  • România se află într-o situație nefavorabilă, cu incidență și mortalitate de aproape 3 ori mai mari față de media europeană (32,98/100.000 vs 13,4 incidența și 10,9/100 000 vs 3,4 mortalitatea) prin cancer de col uterin.
  • Nu există în prezent tratament al  infecției cu HPV.  Prevenirea infectării se bazează pe vaccinare HPV.
  • Pe lângă vaccinare, recomandăm testarea periodică (screening-ul) Babeș-Papanicolaou, care permite depistarea leziunilor precanceroase și a cancerului de col uterin în stadii incipiente.
  • Aplicate împreună, vaccinarea anti HPV și screening-ul specifice reprezintă strategia optimă de protecție împotriva cancerului de col uterin.

Ce trebuie să știm despre vaccinare anti-HPV?

  • Ideal, vaccinarea HPV trebuie făcută înaintea   începerii vieții sexuale.
  • Vaccinarea de rutină se face la fete și băieți cu vârsta între 11-12 ani, dar poate fi administrată începând cu vârsta de 9 ani.
  • Este recomandat ca adolescenții și tinerii cu vârsta cuprinsă între 13-26 ani care nu au fost vaccinați de rutină sau nu și-au efectuat o schemă completă de vaccinare să se vaccineze.

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 27-45 ani nu au indicație de vaccinare de rutină, dar trebuie să reținem că vaccinarea nu e contraindicată. De menționat că, în cazul acestei grupe de vârstă, eficacitatea vaccinării este mai scăzută, din cauza riscului crescut ca această categorie de populație să fi fost deja expusă la o infecție HPV.

Atentie! Vaccinarea nu te protejeaza pentru o infecție deja existentă cu un tip HPV, ea te protejează de o nouă infectare, cu un alt tip de virus cuprins într-unul din vaccinurile descrise mai sus.

Există 3 tipuri de vaccin anti-HPV

1. Vaccin tetra-valent: Gardasil – oferă protecție împotriva tipurilor 6,11, 16 și 18
2. Vaccine 9-valent: Gardasil 9 – oferă protecție împotriva tipurilor 6,11,16, 18, 31, 33, 45, 52, si 58
3. Vaccine bi-valent: Cervarix – oferă protecție împotriva tipurilor 16 și 18

Schema de vaccinare HPV depinde de vârstă:

  • Persoanele cu vârsta sub 15 ani: se efectuează 2 doze la interval de 6 până la 12 luni
  • Persoanele cu vârsta peste 15 ani: 3 doze – la 0, 1 sau 2 (de obicei 2) și 6 luni. Intervalul minim între prima și a doua doză este de 4 săptămâni, iar între a 2-a și a 3-a doză, de minim 5 luni.
Nu este nevoie de revaccinare.
Vaccinul determină o protecție de durată.
În 2020, primul an de reluare a campaniei de vaccinare anti-HPV în România, peste 21.000 de tinere au fost vaccinate (sursa: Hotnews).

    Ai întrebări? Programează o consultație!

    Completează formularul de mai jos, iar noi o să te contactăm în cel mai scurt timp posibil.