Suprarenalectomie stângă laparoscopică pentru tumoră gigant – 20 cm

Pentru orice pacient supus unei intervenții chirurgicale, cel mai important este ca timpul petrecut în spital să fie cât mai scurt.

Iar în cazul intervențiilor clasice, deschise, acest timp crește considerabil. În acest sens, intervențiile laparoscopice reduc cu “zilele” momentul în care pacientul se recuperează și poate pleca acasă, chiar poate să-și reia activitățile zilnice.

Vă întrebați poate: …cum poate fi rezecată o tumoră de 20 de cm laparoscopic? Pe niște incizii foarte mici?

Materialul de mai sus, filmat în sala de operație alături de dr. Victor Ștefănescu vă poate edifica asupra acestui aspect.

Doctor VICTOR ȘTEFĂNESCU

Am dori să vă prezentăm pe scurt, cazul unui pacient în vârstă de 38 de ani, care în urma unui control efectuat pentru un sindrom post-infecție cu sars cov 2, efectuându-se un examen CT de torace, a fost întâmplător depistat și cu o formațiune tumorală ocupând loja suprarenaliana stângă.

A fost efectuat un bilanț diagnostic, bilant care a inclus o biopsie percutanată a formațiunii, rezultatul fiind de ganglioneurom, adică o formațiune benignă, însă dificultatea cazului a constat în dimensiunile mari ale tumorii, care a avut în cel mai mare diametru aproximativ 20 de cm.

După evaluarea în cadrul clinicii noastre, am decis că este posibilă abordarea laparoscopică a aceste tumori.

În consecință, am intervenit laparoscopic și după o intervenție care a durat (ce e drept) ceva mai mult, în jur de patru ore, am reușit extirparea formațiunii în întregime, fără dificultăți majore.

E drept că pe parcursul intervenției am fost ajutați și de folosirea unei pense de electrochirurgie avansată de tip Harmonic, de ultimă generație, care ne-a ușurat intervenția și ne-a dat și o siguranță în efectuarea gesturilor chirurgicale mai ales în timpii implicând abordul vascular.

Evoluția postoperatorie a fost lipsită de evenimente, pacientul a fost externat în următoarea zi. De reținut că ulterior am obținut cu destulă rapiditate și rezultatul histopatologic, care confirmă benignitatea aceste tumori. În consecință considerăm că beneficiul pacientului a fost maxim prin reușireă abordului minim invaziv în acest caz, care altfel ar fi necesitat o incizie extrem de mare și cu recuperare mult îngreunată în postoperator, incluzând aici și sindromul algic, care după cum știm se corelează direct cu lungimea inciziei.

Abonează-te la canalulul Youtube
Royal Hospital Bucharest

Youtube Logo Abonează-te acum

    Ai întrebări? Programează o consultație!

    Completează formularul de mai jos, iar noi o să te contactăm în cel mai scurt timp posibil.