2024-07-22
Tratamentul chirurgical al herniei Spiegel
Hernia Spiegel este o afecțiune rară în care o parte a intestinului sau a altor țesuturi abdominale protruzează printr-un defect în linia semilunară a lui Spiegel, care se află de-a lungul marginii laterale a mușchiului rectus abdominis.
Aceasta apare de obicei în partea inferioară a abdomenului, chiar sub nivelul ombilicului.
Simptome
Simptomele herniei spigeliene pot varia, dar includ adesea:
- Durere abdominală: Durerea poate fi constantă sau intermitentă și se poate agrava cu efortul fizic sau tusea.
- Umflături: Pot apărea umflături sau protuberanțe vizibile la nivelul abdomenului, care pot fi mai evidente în poziție verticală și pot dispărea în poziție orizontală.
- Greață și vărsături: Dacă hernia cauzează obstrucție intestinală, pot apărea simptome precum greață, vărsături și constipație.
- Disconfort general: Unele persoane pot prezenta un disconfort general sau o senzație de presiune în abdomen.
Tratament
Tratamentul herniei spigeliene depinde de severitatea simptomelor și de riscul de complicații.
Opțiunile de tratament includ:
- Monitorizare: Dacă hernia este mică și nu cauzează simptome, medicul poate recomanda monitorizarea regulată.
- Intervenție chirurgicală: Majoritatea herniilor spigeliene necesită intervenție chirurgicală pentru a preveni complicațiile. Chirurgia poate fi efectuată prin metode deschise sau laparoscopice. În timpul procedurii, medicul va repara defectul din peretele abdominal și poate utiliza o plasă sintetică pentru a întări zona afectată.
Vezi video cu „tratamentul chirurgical al herniei Spiegel” din sala de operație.
Click aici
Intervenție laparoscopică de succes pentru hernia Spiegel la Royal Hospital
Dr. Costin Duțu, medic primar chirurgie, cu acreditare europeană în chirurgia parietală, a efectuat recent o intervenție laparoscopică de succes la o pacientă de 53 de ani, diagnosticată cu hernie Spiegel, o afecțiune rară.
Pacienta s-a prezentat în cabinet cu dureri persistente în flancul stâng, simptom ce sugera o hernie Spiegel. Diagnosticul a fost confirmat printr-o ecografie abdominală parietală, relevând prezența unei hernii localizate între mușchii drepți abdominali și mușchii laterali ai abdomenului, o zonă în care doar aproximativ 1% dintre herniile ventrale se manifestă.
Fiind o hernie situată la granița dintre aceste grupuri musculare, pacienții pot observa dureri și o eventuală tumefacție la aproximativ 0,5-1 cm deasupra liniei care unește cele două spine iliace anterosuperioare, de o parte sau de alta a liniei mediane.
Pentru această intervenție, Dr. Costin Duțu a optat pentru o metodă laparoscopică, minim invazivă, care presupune 3 incizii de 5mm și montarea unei plase sintetice la nivelul defectului. În timpul operației, prin disecție, s-a asigurat o suprapunere de cel puțin 4 cm peste marginile defectului. Aceasta este o măsură esențială pentru a compensa fenomenul de „shrinking” – micșorarea plasei în timp.
După suturarea defectului, plasa a fost introdusă şi fixată preperitoneal, închizând defectul herniar.
Recuperarea pacientei a fost rapidă, cu dureri şi cicatrici minime, pacienta fiind externată a doua zi, fără complicații.
Competența în chirurgia de performanță şi dorința zilnică de perfecționare sunt la baza colaborării între Dr. Costin Duțu şi echipa Royal Hospital.