Diagnostic de precizie

Tratament eficient

Echipă medicală completă

Prețuri accesibile

Centru de excelență

O mastectomie este o procedură chirurgicală realizată în scopul extirpării unui sân afectat de un cancer avansat. Uneori operația se face și cu rol preventiv, la femeile care au un risc genetic sporit de cancer mamar, pe fondul modificării genelor BRCA1 și BRCA2.

Când se recomandă mastectomia

Mastectomia este o operație relativ simplă, care se realizează în circa 90 de minute, pacienta putând fi externată chiar a doua zi.

Recomandarea de mastectomie, în cazul unui diagnostic de cancer de sân, variază în funcție de factori precum: localizarea tumorii, răspândirea acesteia, gradul de diferențiere tumorală, vârsta pacientei. Mastectomia se poate realiza în următoarele situații:

  • atunci când sânul este invadat de un număr mare de celule pre-canceroase;
  • atunci când cancerul s-a răspândit deja;
  • dacă dimensiunea tumorii depășește 4 cm;
  • atunci când tumora este localizată central;
  • în situația în care există tumori multiple;
  • la femeile de vârstă mai înaintată;
  • în cazul femeilor sub 35 de ani, dacă riscul de recidivă este ridicat.

Atunci când există mutații genetice BRCA1, BRCA2, pacienta poate să opteze pentru o mastectomie preventivă cu reconstrucție mamară. Acest tip de mastectomie, cu rol profilactic, presupune începărtarea țesutul încă sănătos, la ambii sâni, pentru a reduce cu până la 90% riscul de cancer la femeile predispuse genetic.

SOLICITĂ O PROGRAMARE 0755 700 088

Tipuri de mastectomie

Mastectomia este de mai multe feluri, după cum urmează.

  • Mastecomie simplă sau totală

La acest tip de procedură se apelează, cu precădere, în cazurile în care tumora nu a afectat nici mamelonul, nici regiunea din jurul acestuia. Scopul operației este cel de a îndepărta țesutul mamar, conservându-se totodată ganglionii axilari. Nu este îndepărtată nici porțiunea musculară de sub sân. 

  • Mastectomie cu prezervare cutanată

În cadrul acestei opțiuni de tratament, chirurgul îndepărtează țesutul mamar, dar păstrează cât de mult poate din pielea care acoperă sânul, pentru a facilita reconstrucția ulterioară. Această operație este posibilă doar în situația în care cancerul nu a afectat pielea. 

  • Mastectomie cu prezervarea mamelonului 

Această variantă de operație presupune îndepărtarea țesutului mamar afectat, dar conservarea mamelonului și a areolei. Este posibilă doar dacă mamelonul și țesutul învecinat nu au fost afectate de tumoră. 

  • Mastectomia radicală Halsted

La această formă de mastectomie se apelează doar în cazurile în care există o afectare a mușchiului pectoral și a ganglionilor axilari. Se îndepărtează deopotrivă sânul cât și mușchiul pectoral. 

  • Mastectomia radicală modificată

Intervenția se recomandă atunci când se dorește examinarea ganglionilor limfatici de la nivelul axilei și răspândirea tumorii. Acest tip de mastectomie are ca scop păstrarea mușchiului pectoral și a pielii sânului, pentru a putea ascunde zona asupra căreia se intervine. 

Reconstrucția sânului 

De cele mai multe ori, pacientele vor ca, după o mastectomie, să beneficieze de posibilitatea unei operații de reconstrucție a sânului. Aceasta se poate efectua, fie după o perioadă, fie chiar simultan cu operația propriu-zisă de mastectomie, în cadrul unei echipe multidisciplinare. Se urmărește refacerea sau înlocuirea țesuturilor îndepărtate în timpul mastectomiei.

Centru de excelență în diagnostic și tratament

Echipă medicală de top

Pachete adaptate de investigații și analize

Aparatură performantă pentru diagnostic precoce

Recuperarea de după mastectomie

De regulă, operația se vindecă în 14-30 de zile. După intervenție, este necesară menținerea unui drenaj timp de aproximativ 7-10 zile. Chiar dacă, în general, rănile se vindecă destul de bine după aproximativ 2-3 săptămâni, se poate vorbi de o recuperare totală a sânului după câteva luni. 

La Royal Hospital ai acces la cele mai moderne și eficiente metode de diagnostic și tratament pentru cancerul de sân. Programează-te la o consultație !

Pentru orice probleme sau complicații, pacienta este sfătuită să contacteze specialistul.

SOLICITĂ O PROGRAMARE 0755 700 088

Pachete senologie

Credem că sănătatea pacientelor noastre nu ar trebui să fie condiționată de posibilitățile financiare. De aceea am realizat o serie de pachete promoționale de senologie care acoperă tot ce ai nevoie pentru a preveni, diagnostica și trata afecțiunile sânului. Alege pachetul care ți se potrivește și bucură-te de aceleași servicii medicale de calitate, la preț redus. Te așteptăm la o consultație de senologie.

Echipă medicală completă

Echipa multidisciplinară Royal Hospital București reunește specialiști ginecologi și obstetricieni cu multă experiență care pot aborda cu succes orice tip de intervenție ginecologică. Centrul de ginecologie se află sub conducerea dr. Ioan Stoian, medic primar obstetrică ginecologie cu aproape 40 de ani de experiență.

La Royal Hospital, medicii noștri dispun de bloc operator complet echipat și aparatura necesară pentru a realiza orice tip de investigație sau procedură este necesară pentru sănătatea ta, fără întârziere, în același loc.