Magda

Învingătoare în lupta contra cancerului de col uterin

„După fiecare intervenție chirurgicală, cu ajutorul doamnei Dr. Mirela Vasile, aveam senzația că pot să mut munții din loc. Ușor, ușor s-au cicatrizat tăieturile și am rămas cu niște semne care nu îmi plăceau foarte mult. Dar acum, de fiecare dată când le văd, sunt mândră de ele. Îmi port cicatricile cu mândrie.” (Magda, pacientă Royal Hospital).

Magda, în vârstă de 38 de ani, a fost mereu o femeie luptătoare. Însă, una dintre cele mai importante victorii din viața ei avea să fie cea împotriva cancerului de col uterin, afecțiune cu care a fost diagnosticată la vârsta de doar 26 de ani.

Astfel, în urmă cu 11 ani, semnalând anumite sângerări neobișnuite, avea să ajungă la Clinica Gynecoland, actualul Royal Hospital. Aici a cunoscut-o pe Dr. Mirela Vasile, medic specialist Obstetrică-Ginecologie și, totodată, cea care i-a fost alături pe tot parcursul luptei cu boala.

Cu sprijinul familiei și al personalului medical, Magda a reușit să depășească toate obstacolele cu care s-a confruntat: de la analizele, investigațiile și incertitudinile inițiale, până la șocul diagnosticului, operațiile multiple și perioada de recuperare.

Doar în 2020, în România au fost depistate 3380 de noi cazuri de cancer de col uterin și s-au înregistrat 1805 decese, potrivit datelor Globocan. Prevalența la 5 ani a acestei boli a fost de 9808 cazuri. La nivel mondial, 341.831 femei au murit din cauza cancerului de col uterin.

Câștigând, într-un final, lupta finală cu maladia, Magda este dovada vie că, depistat în fazele incipiente, cancerul de col uterin se poate vindeca.

Și tu poți să depistezi precoce cancerului de col uterin.

Nu amâna vizitele de rutină la ginecolog. Prevenția îți poate salva viața!

Fă-ți o programare la Royal Hospital sau sună la: 0219095 și vino să faci cunoștință cu cei mai buni profesioniști în domeniul ginecologiei: echipa Royal Hospital.