Pentru că știm cât de mare este impactul psihologic al unui diagnostic de cancer, pentru că vă înțelegem nevoia de consiliere și sprijin din punct de vedere psihologic în aceste situații dificile, am considerat imperios necesară existența, în cadrul policlinicii, a unui specialist în evaluare psiho-oncologica a pacienților.

În cadrul ședințelor de consiliere terapeutică, psihologul va sprijini pacientul, dar și familia acestuia, în surmontarea stărilor negative experimentate (depresie, anxietate, angoasă, stres, nevoie de izolare, etc).

În cazul pacientului care tocmai a primit un diagnostic oncologic, sprijinul terapeutic poate influența metoda de abordare a situației: pacientul fie își va recâștiga starea psihică pozitivă atât de necesară în luptă contra cancerului, fie va abandona lupta. Așadar, importanța terapiei psiho-oncologice este vitală.

SUSȚINEREA MORALĂ ȘI PSIHOLOGICĂ A PACIENTULUI BOLNAV DE CANCER POATE FACE DIFERENȚA ÎNTRE VIAȚĂ ȘI MOARTE!

Știm că nu vă este ușor, dar vă suntem alături!

În cadrul ședințelor de terapie psiho-oncologica, pacientul este încurajat și îndrumat să se adapteze situației, să facă față bolii, și uneori chiar să accepte idea de moarte. Rolul psihoterapeutului este fundamental: acesta trebuie să creeze o punte de legătură între el și pacient, o relație terapeutică strânsă cu persoana afectată de boală, bazându-se pe autenticitate și empatie.

Pacientul are nevoie să se simtă în continuare conectat cu viața, să se simtă în continuare valorizat ca individ. Psihoterapeutul îl va ajuta să reducă stările anxios-depresive, îl va învăța să se relaxeze și să își dorească să controleze în mod conștient boala. Pe parcursul întregului proces, specialistul va avea nevoie de tot ajutorul posibil atât din partea familiei pacientului, cât și din partea personalului medical sau al grupurilor de suport.

    Ai întrebări? Programează o consultație!

    Completează formularul de mai jos, iar noi o să te contactăm în cel mai scurt timp posibil.