„Mesajul meu către voi, către fete, către femei, mame, bunici… mergeți la medicul specialist. Există șanse. Nu este ușor, dar nu este imposibil.”
Cum a învins cancerul pentru a doua oară
Drumul Cătălinei la Royal Hospital începe în 2014, dar povestea ei cu boala este mult mai veche.
Cu 8 ani înainte, fusese diagnosticată cu neoplasm mamar la sânul drept. Tratamentul și intervenția chirurgicală de atunci îi redaseră speranța și sănătatea.
În 2014 însă, diagnosticul a revenit, de această dată la sânul stâng. Cătălina era hotărâtă să învingă din nou.
Dacă ea a primit vestea cu tărie, familia, și mai ales soțul, au resimțit mult mai puternic greutatea acestui al doilea diagnostic.
VIDEO - Povestea Cătălinei
Întâlnirea cu medicul
Dr. Costin Duțu – medic primar chirurgie generală
„Am cunoscut-o pe dna Cătălina într-o zi de februarie, când a intrat în cabinetul meu trimisă de un medic oncolog excepțional, dr. Medeea Niță din Ploiești.
Cătălina era diagnosticată cu un neoplasm mamar stâng, la opt ani de zile după ce fusese operată și tratată cu succes pentru neoplasm mamar drept.
Pacienta, din momentul în care a intrat în cabinet, a prezentat o energie deosebită. Mi-am dat seama că este un om trecut prin multe și de la care mă pot aștepta să îmi faciliteze o colaborare foarte bună cu ea.”
Dorința de a fi alături de cei dragi dă forță oricărei lupte.
Motivația Cătălinei de a merge mai departe
Din acel moment, Cătălina a decis să trăiască altfel: să facă ceea ce îi place și să fie prezentă pentru cei dragi.
Pentru ea, lupta cu boala a avut și o încărcătură personală: mama ei pierduse bătălia cu cancerul.
Dorința de a fi acolo pentru copilul său și de a-i răspunde la telefon oricând avea nevoie a devenit cea mai puternică motivație.
Nașterea unui nepoțel i-a adus încă un motiv să lupte.
De data aceasta, monitorizarea atentă a făcut diferența: boala a fost depistată într-un stadiu incipient, iar intervenția chirurgicală a putut fi efectuată la timp.
Dr. Costin Duțu
„Am inițiat tratamentul chirurgical cum se face în cazuri de genul ăsta: o mastectomie radicală modificată cu evidare ganglionară axilară stângă. Evoluția post-operatorie a fost foarte bună, din prima zi pacienta s-a mobilizat.”
O relație de încredere
Comunicarea și empatia fac diferența între teamă și curaj.
Cătălina
„Poate sună a clișeu, dar oamenii nu se întâlnesc întâmplător. Prima mea întâlnire cu domnul doctor Duțu Costin a fost în luna februarie.
Am venit la consult cu tot dosarul, cu investigațiile. Și am venit puțin temătoare, recunosc, cu toate că aveam o experiență. Dar l-am simțit ca pe omul medic: concret, delicat, mi-a explicat etapele – diferite față de prima intervenție chirurgicală.
Nu mai era o problemă de frică la mine. Deja știam situația. Dar modul în care am comunicat cu dânsul a fost esențial pentru mine. Mi-a dat portița de a mă hotărî, dar decizia era deja luată înainte de a ieși din cabinet.”
Intervenția a decurs cu succes, recuperarea a fost rapidă.
A doua zi după operație, Cătălina mergea deja pe holurile spitalului, iar după doar două zile a fost externată.
Tratamentul oncologic a putut fi început imediat, iar pacienta a rămas puternică și optimistă chiar și după primele ședințe de chimioterapie.
Cătălina
„Intervenția chirurgicală am ales s-o fac la Royal Hospital, după o documentare în privința echipei medicale, a condițiilor de spitalizare, a dotării sălilor de operație, a personalului medical, a domnului doctor Duțu și a echipei sale.
Am constatat că alegerea nu a fost greșită, a fost chiar o alegere fericită pentru mine.”
O vizită la medic îți poate reda liniștea. Programează o consultație
Lecția Cătălinei: prevenția
Din experiența ei, Cătălina a înțeles că vigilența salvează vieți.
Mai ales în familiile cu istoric oncologic, controalele regulate pot face diferența între teamă și speranță.
Cătălina – pacientă Royal Hospital
„Mesajul meu către voi, către fete, către femei, mame, bunici… mergeți la medic.
Nu ezitați nicio clipă să cereți sfatul specialiștilor.
Nu încercați să căutați rezolvări pe rețele de socializare. Nu! Nu ajută! Nu ajută cu absolut nimic!
Mergeți doar la specialiști!
Există șanse. Nu este ușor, dar nu este imposibil.”