Unele bătălii nu se văd. Dar se simt în fiecare zi.
Pentru multe femei, diagnosticul de cancer la sân vine cu frică, incertitudine și un lung șir de întrebări: Ce urmează? Cum va fi viața mea de acum înainte? O să mă mai simt femeie?
Mastectomia nu este doar o intervenție chirurgicală – este o etapă profundă, uneori dureroasă, dar și plină de curaj, în lupta pentru viață.
Alegerea de a-ți salva viața printr-o decizie care îți schimbă corpul nu înseamnă că pierzi ceva din tine. Dimpotrivă: dovedești o forță pe care poate nici nu știai că o ai.
Ce este mastectomia?
Mastectomia este o intervenție chirurgicală prin care se îndepărtează sânul afectat de cancer.
Este o procedură radicală, dar necesară în cazurile în care tumora este extinsă, recidivantă sau când alte opțiuni terapeutice (precum chirurgia conservatoare, chimioterapia sau radioterapia) nu mai sunt suficiente.
Pe lângă scopul său terapeutic, mastectomia poate fi realizată și în scop profilactic (preventiv), la femeile cu risc genetic crescut de cancer mamar, în special cele care prezintă mutațiile genelor BRCA1 sau BRCA2.
În astfel de cazuri, decizia de a face o mastectomie poate preveni apariția cancerului și salva vieți.
Procedura poate include îndepărtarea completă a sânului, a pielii din jur, a complexului areolă-mamelon și, uneori, a ganglionilor limfatici axilari.
În anumite cazuri, se poate păstra pielea sau chiar mamelonul, în vederea unei reconstrucții mamare ulterioare – o opțiune tot mai frecventă, care ajută femeile să-și regăsească echilibrul emoțional și imaginea de sine.
Înseamnă sprijin, încredere și o echipă medicală care îți este aproape. 021.9095 Programare rapidă
Când se recomandă mastectomia
Mastectomia este o operație relativ simplă, care se realizează în circa 90 de minute, pacienta putând fi externată chiar a doua zi.
Recomandarea de mastectomie, în cazul unui diagnostic de cancer de sân, variază în funcție de factori precum: localizarea tumorii, răspândirea acesteia, gradul de diferențiere tumorală, vârsta pacientei.
Mastectomia se poate realiza în următoarele situații:
- atunci când sânul este invadat de un număr mare de celule pre-canceroase;
- atunci când cancerul s-a răspândit deja;
- dacă dimensiunea tumorii depășește 4 cm;
- atunci când tumora este localizată central;
- în situația în care există tumori multiple;
- la femeile de vârstă mai înaintată;
- în cazul femeilor sub 35 de ani, dacă riscul de recidivă este ridicat.
Atunci când există mutații genetice BRCA1, BRCA2, pacienta poate să opteze pentru o mastectomie preventivă cu reconstrucție mamară.
Acest tip de mastectomie, cu rol profilactic, presupune începărtarea țesutul încă sănătos, la ambii sâni, pentru a reduce cu până la 90% riscul de cancer la femeile predispuse genetic.
Procedura este realizată cu grijă, într-un cadru sigur și empatic. Programare online
Tipuri de mastectomie
Mastectomia poate fi realizată în mai multe forme, în funcție de stadiul bolii, recomandarea medicală și obiectivele pacientei.
Alegerea tipului de intervenție se face individualizat, ținând cont de sănătatea generală, de necesitatea îndepărtării țesutului afectat și de posibilitățile de reconstrucție mamară.
Mastectomie simplă sau totală
La acest tip de procedură se apelează, cu precădere, în cazurile în care tumora nu a afectat nici mamelonul, nici regiunea din jurul acestuia. Scopul operației este cel de a îndepărta țesutul mamar, conservându-se totodată ganglionii axilari. Nu este îndepărtată nici porțiunea musculară de sub sân.
Mastectomie cu prezervare cutanată
În cadrul acestei opțiuni de tratament, chirurgul îndepărtează țesutul mamar, dar păstrează cât de mult poate din pielea care acoperă sânul, pentru a facilita reconstrucția ulterioară. Această operație este posibilă doar în situația în care cancerul nu a afectat pielea.
Mastectomie cu prezervarea mamelonului
Această variantă de operație presupune îndepărtarea țesutului mamar afectat, dar conservarea mamelonului și a areolei. Este posibilă doar dacă mamelonul și țesutul învecinat nu au fost afectate de tumoră.
Mastectomia radicală Halsted
La această formă de mastectomie se apelează doar în cazurile în care există o afectare a mușchiului pectoral și a ganglionilor axilari. Se îndepărtează deopotrivă sânul cât și mușchiul pectoral.
Mastectomia radicală modificată
Intervenția se recomandă atunci când se dorește examinarea ganglionilor limfatici de la nivelul axilei și răspândirea tumorii. Acest tip de mastectomie are ca scop păstrarea mușchiului pectoral și a pielii sânului, pentru a putea ascunde zona asupra căreia se intervine.
Reconstrucția sânului
De cele mai multe ori, pacientele vor ca, după o mastectomie, să beneficieze de posibilitatea unei operații de reconstrucție a sânului.
Aceasta se poate efectua, fie după o perioadă, fie chiar simultan cu operația propriu-zisă de mastectomie, în cadrul unei echipe multidisciplinare.
Se urmărește refacerea sau înlocuirea țesuturilor îndepărtate în timpul mastectomiei.
Primești îngrijire atentă și consiliere pentru a te simți în siguranță și susținută. 021.9095 Programare rapidă
Avantajele mastectomiei
Mastectomia, procedura chirurgicală de îndepărtare a țesutului mamar, aduce mai multe beneficii semnificative, contribuind la îmbunătățirea sănătății și calității vieții pacientelor:
Reducerea riscului de cancer de sân
Mastectomia este o opțiune importantă pentru femeile cu un risc genetic crescut de a dezvolta cancer de sân, în special cele cu mutații genetice BRCA1 sau BRCA2. Prin eliminarea completă a țesutului mamar, această procedură poate reduce considerabil riscul de apariție a cancerului de sân.
Eliminarea cancerului de sân existent
Pentru femeile care au fost deja diagnosticate cu cancer de sân, mastectomia reprezintă o metodă eficientă de tratament. Prin îndepărtarea chirurgicală a țesutului mamar, se pot elimina tumorile canceroase și se poate preveni răspândirea acestora în alte părți ale corpului.
Îmbunătățirea calității vieții
Deși mastectomia poate avea un impact emoțional profund, multe paciente raportează o îmbunătățire a calității vieții după operație. Beneficiile includ reducerea anxietății legate de cancer și posibilitatea de a menține un stil de viață activ, fără durere sau alte simptome asociate cu cancerul.
Opțiuni pentru reconstrucția mamară
După mastectomie, pacientele pot opta pentru reconstrucția mamară. Aceasta poate juca un rol important în restabilirea încrederii în sine și îmbunătățirea imaginii de sine postoperator.
Reconstrucția mamară poate fi realizată fie imediat după mastectomie, fie la un moment ulterior, în funcție de starea de sănătate, preferințele și nevoile specifice ale fiecărei paciente.
Recuperarea de după mastectomie
De regulă, operația se vindecă în 14-30 de zile. După intervenție, este necesară menținerea unui drenaj timp de aproximativ 7-10 zile.
Chiar dacă, în general, rănile se vindecă destul de bine după aproximativ 2-3 săptămâni, se poate vorbi de o recuperare totală a sânului după câteva luni.
La Royal Hospital ai acces la cele mai moderne și eficiente metode de diagnostic și tratament pentru cancerul de sân.
Pentru orice probleme sau complicații, pacienta este sfătuită să contacteze specialistul.
FAQ - Întrebări frecvente despre mastectomie
Programează-te online
Completează formularul de mai jos, iar noi o să te contactăm în cel mai scurt timp posibil.
Intervenții cu plata în rate
Pacienții au posibilitatea de a achita: Integral, direct la Royal Hospital sau În rate lunare, prin intermediul instituțiilor de credit partenere: TBI Bank și BT Direct.
