2019-09-17
Infertilitatea – cea mai mare problemă actuală a cuplurilor
Infertilitatea este o problemă care afectează cuplurile în procent de 15% din totalul acestora. Atunci când apariția unei sarcini întârzie, după o perioadă de încercare de 1 an, timp în care cuplul are contacte sexuale regulate și neprotejate, vorbim despre un caz probabil de infertilitate.
Este știut faptul că infertilitatea scade odată cu înaintarea în vârstă a femeii, drept urmare se recomandă acestora să consulte medicul specialist în infertilitate după 6 luni de încercare (dacă au vârsta cuprinsă între 35-40 de ani ) sau după 3 luni de încercări, dacă au mai mult de 40 de ani.
În prezent, nu ar mai trebui să vorbim despre lipsa de educație a pacienților , însă medicii specialiști încă se văd nevoiți să atragă atenția asupra ideii de prevenție: efectuarea consultației și ecografiei transvaginale anual, după începerea vieții sexuale, este necesară , chiar și în lipsa simptomatologiei. Există multe afecțiuni din sfera genitală care pot evolua în timp, fără manifestări vizibile, iar descoperirea acestora în stadii avansate, poate afecta în mod ireversibil, fertilitatea. Infecțiile genitale, fibroamele, endometrioza sau ovarele polichistice sunt printre cele mai des întâlnite afecțiuni care pot cauza infertilitate.
„Lipsa simptomatologiei nu înseamnă neapărat și lipsa problemelor în sfera genitală. Evitarea neplăcerilor de acest tip se va întâmpla doar prin respectarea evaluărilor ginecologice de rutină , astfel încât tratamentul să fie efectuat din timp.”
Dr. Mirela Vasile, medic specialist obstetrică-ginecologie la Royal Hospital
Cauzele apariției infertilității pot fi multiple, însă dorim să atragem atenția asupra celor mai des întâlnite:
Existența fibroamelor ( tumori benigne), care favorizează apariția avortului
Această afecțiune poate fi complet asimptomatică, poate trece neobservată și poate fi depistată când deja sarcina s-a instalat. În aceste cazuri, fibromul, care este o tumoră hormonodependentă, își poate modifica mărimea și poate favoriza avortul sau poate duce la complicații în timpul sarcinii, la naștere sau post-partum.
Volumul și localizarea particulară a acestor tumori benigne pot determina apariția hemoragiilor uterine, durerilor pelvine, tulburărilor de tranzit urinar și intestinal și chiar pot împiedica apariția unei sarcini.
Endometrioza
Aceasta este o boală caracterizată prin dezvoltarea excesivă a mucoasei care căptuseste endometrul (interiorul uterului), fiind considerată o cauză frecventă de infertilitate deoarece afectează funcționarea normală a trompelor, cât și a ovarelor.
Endometrioza se manifestă prin simptome precum dismenoree (durere la menstruație) care se agravează progresiv în timp, durere pelvină în afara menstruației și dispareunie (durere la contactul sexual).
Infecțiile genitale
Infecțiile aparatului genital sunt extrem de frecvente, dintre toate, boala inflamatorie pelvină și endocervicitele putând afecta semnificativ gradul de fertilitate . De exemplu, boala inflamatorie pelvină (anexită), poate afecta buna funcționare a uterului, trompelor și ovarelor. De regulă se manifestă prin simptome precum durerea pelviabdominală, durerea la contactul sexual, și uneori chiar prin febră.
Complicațiile posibile în cazul bolii inflamatorii pelvine fac ca sarcina să fie imposibil de obținut. Ne referim aici la posibilitatea apartiei obstrucției tubare, a peritonitei sau a abcesului ovarian, toate fiind complicații ce necesită tratament chirurgical.
În schimb, endocervicitele sunt infecții care afectează sănătatea colului uterin, iar, în timp, acest lucru poate duce tot la obstrucția trompelor. Cele mai des întâlnite tipuri de infecții ale colului sunt cele cu Chlamydia, Mycoplasmă și Ureaplasmă.
Sindromul ovarelor polichistice – tulburare endocrină
Sindromul ovarelor polichistice este o tulburare endocrină a femeii tinere manifestată prin lipsa cronică a ovulației și implicit infertilitate. Întârzierea sau absența menstruației, creșterea ponderală, dezvoltarea excesivă a pilozitătii și acneea sunt cele mai frecvente simptome prin care această afecțiune se manifestă. Efectuarea chiuretajelor uterine repetate sau utilizarea dispozitivului intrauterin (steriletul) sunt acțiuni care pot afecta fertilitatea și, uneori, evoluția în condiții normale a unei viitoare sarcini. Existența unor tumori ovariene, care poate afecta, în timp, buna funcționare a ovarelor, este o situație medicală ce ar trebui să fie evaluată la intervale regulate și, atunci când este necesar, chiar să fie tratată chirurgical.
Tulburările de ovulație
Tulburările de ovulație , ceea ce înseamnă că ovulația apare rar sau deloc, pot implica infertilitate la aproximativ 1 din 4 cupluri infertile. Aceste tulburări de ovulație pot fi cauzate de problemele legate de reglarea hormonilor de reproducere de către hipotalamus sau glanda pituitară sau probleme la nivelul ovarelor.
Disfuncție hipotalamică
Disfuncție hipotalamică poate fi o altă cauză a infertilității . Stresul fizic sau emoțional, o greutate corporală foarte mare sau foarte scăzută sau o pierdere substanțială în greutate pot interveni în procesul de producere, de către glanda pituitară , a celor doi hormoni responsabili cu ovulația lunară. Menstruațiile neregulate sau absente sunt cele mai comune semne în acest caz.
Insuficiența ovariană primară
Insuficiența ovariană primară este tulburarea cauzată de un răspuns autoimun sau de pierderea prematură a ovulelor din ovar (posibil din cauză genetică sau in urma chimioterapiei).
Hiperprolactinemia
Hiperprolactinemia, secreția excesivă de prolactină de către glanda pituitară, poate reduce producția de estrogeni și poate cauza infertilitate.