Acasă / Servicii / Ginecologie / HPV Papilloma Virus Uman

RĂSPUNZĂTOR PENTRU 70% DIN CANCERELE DE COL UTERIN (CERVICAL)

Testarea HPV depistează prezența virusului în celulă și tipul tulpinilor prezente: oncogene, cu risc crescut de provocare a cancerului de col uterin (16/18), dar și a altor tipuri de cancer, și neoncogene, ce pot provoca afecțiuni precum: verugi, condiloame sau negi genitali

HPV

HPV este cel mai comun virus cu transmitere sexuală ce poate infecta zonele genitale ale femeilor și bărbaților.

Virusul HPV este cea mai frecventă cauză a apariției leziunilor precanceroase la nivelul colului uterin, cu potențial evolutiv în cancer de col uterin.

Vaccinarea anti HPV 16/18, alături de testul Babeș-Papanicolau regulat, pot reduce riscul apariției cancerului de col uterin cu până la 94%.

Virusul HPV poate infecta cavitatea bucală și gâtul.

Infecția cu HPV nu prezintă simptome în stadiile incipiente.

Persoanele cu vârste cuprinse între 15-26 de ani sunt cele mai expuse contactării cu HPV.

Virusul HPV nu provoacă întotdeauna îmbolnăvire, mecanismele de apărare ale organismului reușind uneori să-l elimine în mod natural.

IMPORTANȚA DEPISTĂRII VIRUSULUI HPV

Depistarea infectării cu virusul HPV, precum și tipul de tulpină prezentă sunt extrem de importante pentru sănătate. Există peste 100 de tulpini ale virusului, dintre care tulpinile 16 și 18 (tulpini oncogene) prezintă un risc crescut de dezvoltare a cancerului de col uterin la femei, dar și alte tipuri de cancer, atât la femei, cât și la bărbați.

Tulpinile neoncogene pot provoca vegetații veneriene care, deși nu reprezintă un pericol la fel de mare, ele trebuie depistate și tratate.

Depistarea timpurie a leziunilor precanceroase de la nivelul colului uterin, precum și tratarea la timp a acestora, reprezintă principala modalitate de prevenire a cancerului de col uterin. Nu aștepta până este prea târziu!

STATISTICILE MEDICALE AU DEMONSTRAT CĂ PÂNĂ LA 80% DIN PERSOANELE ACTIVE SEXUAL DOBÂNDESC ACEST VIRUS, LA UN MOMENT DAT ÎN DECURSUL VIEŢII.

IMPORTANT DE REŢINUT ESTE CĂ APROXIMATIV 60% DINTRE PURTĂTORII VIRUSULUI NU PREZINTĂ SIMPTOME.

DIAGNOSTICUL VIRUSULUI HPV?

Diagnosticul infectării cu HPV este dat de testarea HPV: se recoltează celule de la nivelul secreției colului uterin, cu ajutorul unui tamponaș cervical special (procedură nedureroasă) și se examinează în laborator, pentru a depista materialul genetic al virusului.

Testarea HPV poate fi:

  • detecție și genotipare HPV: detectează prezența virusului HPV în organism pentru toate tipurile de tulpini, oncogene și neoncogene;
  • testare ADN HPV: genotipare doar pentru tulpinile oncogene 16 și 18.

CÂND SE RECOMANDĂ TESTAREA HPV?

În urma rezultatelor Pap-testului, medicul decide dacă este nevoie de investigarea suplimentară a pacientei:

  • testarea HPV
  • efectuarea colposcopiei
  • examenul histopatologic al piesei de biopsie, unicul examen care poate oferi rezultatul de certitudine al leziunii: modificare benignă sau malignă (canceroasă)

*Testarea Babeș-Papanicolau depistează modificările ce apar la nivelul celulelor colului uterin și gradul lor de severitate și suspectează prezența virusului HPV în celulă

CUM SE TRATEAZĂ?

  • Virusul HPV nu se tratează, însă uneori virusul poate fi eliminat de către mecanismele de apărare ale organismului, imunitare și celulare
  • Putem trata modificările provocate de acesta. Metodele de tratament sunt diverse, în funcție de afecțiunea provocată (poate fi vorba de medicație, creme sau tratament chirurgical)

După tratament bolile provocate de virus pot să reapară. De aceea este necesară monitorizarea permanentă a sănătății prin controlul ginecologic anual de rutină și testul Babeș-Papanicolaou.

CUM POȚI PREVENI INFECȚIA CU HPV?

Cel mai bun mod de a preveni infecția cu virusul HPV este efectuarea controlului ginecologic anual de rutină și efectuarea testului Babeș-Papanicolaou, care ne asigură că la nivelul colului nu a apărut nicio modificare suspectă

Prin vaccinarea anti HPV la fetele tinere (cu vârstă până în 26 de ani)

Alte metode de prevenire a infecției cu HPV, precum și a altor boli cu transmitere sexuală, este folosirea prezervativului și menținerea unui partener unic, stabil.

VACCINUL CONTRA HPV?

  • principala metodă de prevenire a infecției cu HPV
  • acest vaccin nu previne cancerul de col uterin, ci infecția cu HPV, răspunzătoare de apariția acestuia în cele mai multe dintre cazuri
  • protejează doar împotriva câtorva tipuri de HPV, dintre care două sunt considerate a fi cu un potențial oncogen deosebit de mare (tulpinile 16 și 18)
  • vaccinul este destinat, în principal, tinerelor care nu și-au început încă viață sexuală, dar studiile arată că este imunogen până la vârsta de 26 de ani
  • în cazul testării HPV pozitive pentru tulpinile cu risc crescut (16 și 18)se impune obligatoriu examinarea colposcopica a tractului genital inferior.

ATENȚIE!

PERSOANELE VACCINATE TREBUIE SĂ CONTINUE MONITORIZAREA STĂRII DE SĂNĂTATE PRIN EFECTUAREA ANUALĂ A TESTULUI PAP, ÎNTRUCÂT VACCINUL PROTEJEAZĂ DOAR ÎMPOTRIVA TULPINILOR CU CEL MAI MARE RISC (16 ȘI 18), ÎNSĂ CANCERUL CERVICAL POATE FI PROVOCAT ȘI DE ALTE TIPURI DE TULPINI CU RISC MAI SCĂZUT.

CINtec PLUS

CINTEC PLUS IDENTIFICĂ LEZIUNI CERVICALE DE GRAD ÎNALT, PRECANCEROASE. TESTUL DĂ DOVADĂ DE O SENSIBILITATE ȘI SPECIFICITATE MULT MAI MARE DECÂT TESTUL BABEȘ-PAPANICOLAOU SAU HPV.

Cancerul de col uterin este determinat în principal de infecția cu virusul HPV, tulpini cu risc crescut. În cazul infecțiilor cu virusul HPV ( tulpini cu risc înalt) rezultatul testulului Babeș-Papanicolaou nu exprimă întotdeauna prezența unei leziuni precanceroase transformante, cu potențial de risc înalt.

Testul CINtec PLUS

Dublu marcaj imunocitochimic simultan, în aceeași celulă, pentru p16 (markerul infecției transformante) și Ki-67 (markerul de proliferare) – identifica cazurile în care infecția cu HPV ( cu tulpini cu risc crescut) este persistentă, transformantă și a dus la apariția leziunilor precanceroase de grad înalt.

SITUAȚII ÎN CARE TESTUL CINTEC PLUS ESTE INDICAT:

  • ASC US cu test HPV pozitiv pentru tulpini cu risc crescut la femei tinere
  • LSIL la femei tinere
  • HPV pozitiv pentru tulpini cu risc crescut și PAP negativ la femei indiferent de vârstă

REZULTATE

Cazurile cu test CINtec PLUS pozitiv vor avea nevoie de investigații suplimentare, cum ar fi colposcopia și /sau de tratament chirurgical, excizional. Cazurile cu test negativ vor necesită supraveghere periodică.

    Ai întrebări? Programează o consultație!

    Completează formularul de mai jos, iar noi o să te contactăm în cel mai scurt timp posibil.